I Bog te veselit!

Sfântul martir Constantin Brâncoveanu, domnitor în Ţara Românească între 1688-1714, este unul din marii domnitori ai românilor, rămas în amintirea tuturor generaţiilor ca: Brâncoveanu Constantin Boier vechi şi domn creştin. Aşa l-a cântat poporul în baladă, cinstindu-i neamul de viţă veche şi faptul că s-a arătat în toată viaţa lui, până la moarte, a fi bun creştin, cu credinţa şi cu fapta. S-a născut în localitatea Brâncoveni din părţile Romanaţiului şi a avut printre strămoşii dupa tata, pe Matei Basarab (domn, 1632-1654), ctitor de biserici şi mânăstiri, iar dupa mamă era nepot al domnitorului Şerban Contacuzino. Din pruncie rămânând fără tată, a fost crescut în frica lui Dumnezeu de mama sa Stanca şi de unchiul său, învăţatul stolnic Constantin Cantacuzino. Aceştia i-au dat o bună educaţie religioasă, iar stolnicul i-a fost îndrumător bun în dobândirea unei culturi cum puţini o puteau avea în vremea aceea. La moartea voievodului Şerban Cantacuzino, în 29 de zile ale lunii octombrie 1688, boierii si toţi dregătorii ţării l-au rugat pe Constantin Brâncoveanu să primească domnia. Au trebuit să staruiască mult, pentru că Brâncoveanu spunea într-una că-i este de ajuns ceea ce i-a dat Dumnezeu, şi nu mai voieşte nici o mărire lumească. Numai când i-au spus ca este vrerea Ţării, ca el s-o apere de duşmani, să-i apere credinţa şi să-i asigure liniştea si pacea, atunci a primit. A fost uns domn de către Mitropolitul Ţării Româneşti Teodosie.

Cel dintâi lucru pe care l-a făcut, a fost să continue tipărirea Bibliei de la Bucureşti (1688), prima Biblie completă în româneşte, în cea mai frumoasă limbă românească pe înţelesul tuturor românilor din Ţara Românească ,din Dobrogea, din Oltenia, din Moldova, din Banat şi din Ardeal, Crişana si Maramureş. Până în zilele noastre oricine o poate citi şi înţelege şi, în cea mai mare parte, traducătorii mai noi au menţinut limba ca un fagure de miere, cu miros de buna mireasmă duhovnicească şi cu grai de vechi cazanii, a Bibliei de la Bucureşti. Binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu şi-a rânduit domnia cu multă înţelepciune, asa încât pe pământul ţării, în toată domnia lui de 25 de ani, Ţara n-a cunoscut război, deşi era înconjurată de trei imperii care o duşmăneau: cel rusesc, cel turcesc si cel austriac. Cu mult tact a ştiut să apere Ţara de toţi şi, în felul acesta, au înflorit in Ţară credinţa, prin ridicarea de multe lăcaşuri de închinăciune, şi cultura, prin tipărirea de multe cărţi, mai ales religioase. De la dânsul au rămas palate frumoase în "stil brâncovenesc" la Mogoşoaia, la Buzău la episcopie, la Mânăstirea Sâmbata, acestea două din urmă restaurate în vremea noastră de mitropolitul Antonie al Ardealului, fost înainte episcop al Buzăului. Constantin Brâncoveanu a fost contemporan cu Sfântul Mitropolit Martir Antim Ivireanul, mare predicator şi întemeietor de tipografii.Precum Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare si Sfânt în Moldova, tot aşa şi binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu a zidit multe biserici si mânăstiri frumoase spre slava lui Dumnezeu, atât în Ţara Românească, precum şi în Transilvania pe care el o ştia şi o voia românească, deşi era sub stapânire străină. Astfel sunt: mânăstirea Hurezi din Oltenia, mânăstirea de la Sâmbata de Sus, din părţile Făgăraşilor ,o biserică din Făgăraş, o biserică în Râmnicul Sărat şi biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti. Alte biserici a zidit la Brâncoveni, Surpatele, Viforâta s.a. A trimis cărţi de cult tipărite la Bucureşti sau la Snagov, şi tipografi si tipografii în părţile Arabiei, Siriei şi Caucazului. A ajutat cu bani, odoare bisericeşti, veşminte şi alte bunuri materiale Mânăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai şi Patriarhiile şi Mânăstirile din Orient, din Grecia, şi de la Muntele Athos, căzute în vremea aceea, sub stăpânire turcească.

A apărat Ortodoxia ardeleană, scoţându-l din închisoare pe sfântul mitropolit Sava Brancovici, închis pentru că n-a vrut să treacă la calvinism. A dat moşia Merisanilor, mitropolitului Atanasie al Ardealului, ca să nu se lase ispitit de daruri catolice şi să părăsească Ortodoxia, ceea ce acesta n-a înţeles şi a trecut totuşi la uniatism, deşi jurase credinţă şi voievodului şi Mitropolitului Teodosie din Ţara Românească de care fusese hirotonit. Dar iată că vechii lui duşmani, turcii, s-au supărat pe el că nu li se supunea şi, scrie cronicarul: "Se întâmpla deci ca, în Săptămâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714, a trimis sultanul turcilor Ahmed al II-lea, mulţime de ostaşi de l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii şi ginerii săi şi, în jalea tuturor locuitorilor oraşului Bucureşti, l-au dus la Înalta Poartă, la Constantinopol. Aici creştinul voievod şi fiul său cel mare au fost chinuiţi cumplit de către necredincioşi vreme de patru luni, fiind supuşi la amarnice suferinţe". În cele din urmă au fost arestaţi toţi copiii lui Constantin Brâncoveanu si sfetnicul său Ianache, şi închişi la Edicule, închisoarea celor 7 turnuri din Constantinopol. Toţi au fost condamnaţi la moarte, ca să nu mai rămână parte bărbătească din neamul domnitorului. Li s-a propus să treacă la mahomedanism ,ca să-şi salveze vieţile, căci aşa era legea lor turcească: dacă un creştin condamnat la moarte primea să treacă la mahomedanism, era iertat de condamnare. Tradiţia ne spune că cel mai mic dintre copii, Matei, înfricoşat, ar fi fost ispitit să se turcească. - Fiul meu drag, i-a spus Constantin Brâncoveanu, nu vei putea trăi cu ruşinea de a-ţi fi trădat şi credinţa şi neamul! La ce bun să-ţi salvezi o astfel de viaţă? - Iartă-ma tată, a zis copilul, şi s-a dus cel dintâi spre butucul pe care şi-a pus capul, iar călăul i i-a tăiat. Au urmat la tăiere ceilalţi copii ,Radu, Ştefan şi Constantin şi Ianache sfetnicul, ultimul fiind tăiat capul domnitorului, lăsat ultimul anume ca să vadă şi să sufere întreaga groază a uciderii celor dragi ai săi. Toţi au murit, pentru că n-au acceptat să se lepede de credinţa lor ortodoxă. Aşa au devenit martiri ai lui Hristos şi sfinţi. Dacă s-ar fi lepădat de Hristos şi de credinţa ortodoxă, toţi s-ar fi salvat şi, poate, Brâncoveanu şi-ar fi recăpatat şi tronul. Acestea s-au petrecut in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1714, în ziua în care domnitorul împlinea 60 de ani, iar doamna Marica ar fi trebuit să-şi serbeze ziua numelui. Necredincioşii au aruncat trupurile martirilor în mare. Creştinii din Constantinopol, rugaţi de Doamna Marica, le-au pescuit trupurile si le-au îngropat în insula Halki din Marea Marmara, în Biserica mânăstirii Maicii Domnului. Doamna Marica a adus pe ascuns corpul domnitorului la Bucureşti si l-a înmormântat în biserica Sf. Gheorghe, ctitoria sa, însemnând locul pe candela de argint de deasupra mormântului. Pe piatra de deasupra mormântului n-a scris nimic, pentru ca turcii să nu afle şi să profaneze mormântul. Candela arde şi astăzi acolo, luminând amintirea Voievodului martir Constantin Brâncoveanu ,a fiilor săi martiri Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului martir Ianache.


Î.P.S.Dr. ANTONIE PLAMADEALA Mitropolitul Ardealului



.