luni, 24 august 2009

ProEtnica 2009 II

Continuăm cu Ansamblul de dans Brest,cei care ne-au arătat ce înseamnă Bulgaria.Ansamblul Brest a luat fiinţă în luna septembrie a anului 2002,cu ocazia Festivalului Folcloric al Cântecului,Dansului şi Portului Popular Bulgăresc organizat în localitatea Breştea,cu prilejul sărbătoririi Jubileului de 100 de ani a hramului bisericesc din Breştea(ai cărei localnici sunt numai bulgari).

Conducătoarea şi îndrumătoarea acestui ansamblu,doamna Tereska Preda a început prin a învăţa primii paşi în ritmurile dansului popular pe micii şcolari aflaţi atunci în clasele I-IV.

Ansamblul Brest a participat la diferite manifestări culturale,artistice şi festivaluri organizate în ţară:la Timişoara,Dudeştii Vechi,Vinga,Breştea,Deta,Lipova,Odorheiu Secuiesc,Sighişoara,Sibiu şi în Străinătate la Varna în Bulgaria.
Un ajutor deosebit la îmbogăţirea şi perfecţionarea repertoriului ansamblului Brest,pe lângă cel al instructoarei Tereska Preda,a fost cel al învăţătoarelor Loredana Ciocani şi Laura Preda,precum şi al instructorilor-coregrafi Elena Doiceva-Dragomir,Pali Velciov şi Adrian Cosilcov.

Actualii membri ai ansamblului Brest,care duc mai departe frumuseţea şi bogăţia folclorului bulgăresc sunt: Diana Petrov,Giuka Radulov,Roxana Dermeşciov,Lazăr Kerikov,Nadia Şehabi,Dumitru Cucurov,Cristina Ciocani,Robert Burov,Ani Salaman,Petru Boboiciov,Maria Bratan,Petru Radulov,Monica Radulov,Sebastian Radulov,Sara Şehabi,Iosif Bratan.

Urcând pe scenele mai multor festivaluri,concursuri,manifestări artistice,ansamblul a reuşit să transmită frumuseţea cântecului şi dansului popular bulgăresc din Banat şi Bulgaria,precum şi să arate cu mândrie coloritul portului popular specific bulgarilor bănăţeni,care este unicat în lume.

0 Comments:

Post a Comment



 

blogger templates | Make Money Online