luni, 31 august 2009
Asociaţia Culturală Kikerics Sighişoara a adus în atenţia publicului Ansamblul de dans Kikerics.Prezenţă constantă la ProEtnica,Kikerics are un trecut de 16 ani,iar după o evoluţie continuă, astăzi cuprinde aproape 200 de dansatori,care lucrează în 8 grupe de vârstă.Acest lucru,raportat la numărul maghiarimii din Sighişoara,este impresionant.Conducătorii şi instructorii ansamblului sunt soţii Borbély-Kiss Edith şi Laszlo.
Trupa de dans încântă anual de nenumărate ori atât publicul din ţară cât şi pe cel din străinătate.Astfel,ei sunt prezenţi în fiecare an la Festivalul Folcloric de Copii de la Odorhei,Cristur,Miercurea-Ciuc,întâlnirile folclorice din Mediaş,Târgu Mureş,Târnăveni,Gorneşti,Suseni,Valea Nirajului şi multe altele din Ardeal.În afară de acestea,ansamblul are,în fiecare an, cel puţin un turneu în străinătate.La Festivalul ProEtnica au participat pentru a noua oară,având de fiecare dată un public numeros şi primitor.
Aşa cum ne-am obişnuit deja,ansamblul a prezentat şi de această dată dansuri noi:
-dansuri populare maghiare din Voivodeni;
-dansuri fecioreşti;
-dansuri de pe Valea Nirajului;
-dansuri din Câmpia Transilvaniei.
Coregrafiile sunt semnate Varro Huba de la Ansamblul Mureşul din Târgu-Mureş
Nici Uniunea Croaţilor din România nu s-a lăsat mai prejos.Formaţia cultural-artistică Karasevska Zora este continuarea legitimă a formaţiei artistice Mladi Karasevci,care a funcţionat la Caraşova(jud.Caraş Severin) până în anul 1990.La iniţiativa Uniunii Croaţilor,în anul 1991 formaţia a trecut sub egida UCR-ulului adoptând denumirea pe care o poartă în prezent.
Repertoriul se compune din dansuri reprezentative pentru minoritatea croată,melodiile interpretate evidenţiază frumuseţea folclorului şi tradiţiile specifice comunităţii croate din România.
Veselia,ritmul şi muzica exprimate prin dansurile tradiţionale constituie un document etnografic de primă mărime pentru ca fiecare să-şi poată forma o imagine elocventă a bogăţiei sufleteşti a minorităţii croate.
Formaţia a participat de-a lungul anilor la zeci de festivaluri locale,naţionale,internaţionale.
Cuvinte de soi: croati, Croatia, maghiari, multiculturalism, ProEtnica 2009, Sighişoara, Ungaria