luni, 14 septembrie 2009

Răul

Părintele Dumitru Stăniloae:
Răul nu poate cuceri prin el însuşi.Răul se împodobeşte cu flori al binelui.Omul păstrează în sine o rămăşiţă de naştere a binelui.El trebuie să se amăgească cu părerea că păcatul pe care-l face are justificarea prin bine.Răul e ambiguu,din neputinţa sa de a sta prin sine.De aici şi perversitatea la care trebuie să recurgă orice ispititor,că să înduplece pe cineva să facă răul propus,prezentându-l ca bine.Desigur,cine se lasă amăgit păstrează în amăgirea lui o doză de nesinceritate.El consimte să fie amăgit,îşi dă seama că este amăgit.Dar trebuinţa de a se amăgi e un minimum de bine rămas în el ca un fel de pod şubred,prin care intră răul.Fără acesta nu poate intra răul în el.
Răul oferă o dulceaţă sau un bine iniţial,dar la sfârşit îşi arată efectul distrugător.Diavolul nu prea are nevoie să-l amăgească pe om în privinţa începutului,căci acesta e cuceritor prin sine.El are nevoie să-i liniştească sufletul de temerea faţă de sfârşit sau de urmările faptei rele.Câtă vreme glasul lui Dumnezeu,care răsuna în conştiinţa profundă şi sinceră a femeii,îi spune:"De veţi mânca din pom,cu moarte veţi muri!",şi opune această temere şoaptei ispititoare a şarpelui,acesta îi spune,amăgind-o:"Nu veţi muri,ci veţi fi ca Dumnezeu!";apoi îşi întăreşte liniştirea aceasta privitoare la sfârşitul faptei rele cu arătarea dulceţii iniţiale.


0 Comments:

Post a Comment



 

blogger templates | Make Money Online