I Bog te veselit!

Această parabolă are o dublă interpretare duhovnicească.Prima are de-a face cu cele trei rase principale ale omenirii, a doua cu cele trei facultăţi sau puteri fundamentale ale sufletului omenesc.Pe scurt, ceea ce este remarcabil şi neobişnuit in parabola aceasta este procesul istoric şi personal al mântuirii omului.Dupa Potopul cel Mare, au răsărit din fiii lui Noe - Sem, Ham si Iafet - trei rase de oameni, semiţii, hemiţii si iafetiţii.Acestea sunt cele trei măsuri de faină în care Hristos pune drojdia Sa cerească - Sfântul Duh Care însemneaza că El a venit ca Mesia şi Mântuitor al tuturor noroadelor şi neamurilor omenirii, fără excepţie.
Precum, cu drojdia, o femeie poate preschimba făina obişnuită în pâine,şi Hristos, prin Duhul Sfânt, preschimbă oamenii obişnuiti în copii ai lui Dumnezeu, în vieţuitori nemuritori ai Împărăţiei Cereşti.Din această pricină, potrivit învăţăturii ortodoxe,sfinţii sunt numiţi îngeri pământeşti sau oameni cereşti, deoarece, fiind "dospiţi" de Duhul Sfânt, nu mai sunt făină obişnuită sau azimi nedospite ce zac pe pământ, ci sunt pâine dospită care s-a înălţat.
Potrivit Bibliei, azima era pâinea sclavilor, în timp ce pâinea era pentru cei liberi, copiii lui Dumnezeu.Deci, din acest motiv Biserica Ortodoxă foloseşte pâine dospită la Sfânta Împărtăşanie.Procesul dospirii a început în acea primă Duminică a Treimii sau Rusaliile, când Duhul Sfânt s-a pogorât din cer asupra Apostolilor.Din acea zi, acest proces a continuat până în ziua de astăzi şi va continua până la sfârşitul vremii, când totul va fi dospit.
Aceasta este, deci, interpretarea istorică a parabolei tainice despre brutareasă.Cea de-a doua interpretare este psihologică şi personală, şi priveşte cele trei facultăţi sau puteri fundamentale ale sufletului omenesc: intelectul, inima şi voinţa, sau, cu alte cuvinte, puterea de a gândi, puterea de a simţi şi puterea de a acţiona.Acestea sunt cele trei măsuri nevăzute ale sufletului omului lăuntric.Aceste trei puteri fie rămân pe de-a-ntregul nedospite, precum pâinea robilor, sau dospesc cu drojdia ţinerii de minte a răului şi a făţărniciei.



Prin urmare, Hristos le-a spus ucenicilor săi să se păzească de aluatul fariseilor care este făţărnicia, deoarece este plămadă lumească şi omenească, care vlăguieşte toate puterile sufletului şi îl lasă infirm şi bolnav.Dar Hristos Mântuitorul a adus pe pământ un aluat nou pentru a înălţa puterile sufletului.Cei ce primesc această nouă plamadă cerească prin Botezul în numele Sfintei Treimi sunt numiţi fii şi fiice ai lui Dumnezeu, moştenitorii Împărăţiei veşnice.Ei nu vor muri, căci chiar atunci când vor părăsi trupul, vor fi vii şi vor trăi veşnic.
Acest aluat ceresc îi umple cu lumina cugetării, cu căldura iubirii dumnezeieşti şi slava faptelor bune.Toate cele trei puteri ale sufletului sporesc împreună în înţelegere, şi se înalţă către cer, către desăvârşire.Precum Domnul a zis: “Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este."(Matei 5, 48)
Femeia a fost luată drept pildă de desăvârşire şi nu bărbatul, şi Hristos s-a comparat Însuşi cu o brutăreasă, deoarece femeia ca soţie şi mamă pregăteşte pâinea pentru familie într-o manieră iubitoare, pe când brutarul coace pâinea spre a o vinde pentru câştig.Tot ceea ce Hristos a făcut pentru omenire a fost făcut din dragoste curată, şi prin urmare El se compară cu o brutăreasă.Aceasta e cea de-a doua interpretare, dar ambele interpretări ale parabolei sunt corecte.
Înţelesul istoric şi psihologic al parabolei este precum un copac rămuros ce creşte dintr-o ghindă, pentru că este cu adevărat măreţ în amploarea sa istorică şi profund în adâncimea sa psihologică.


                   Sfântul Nicolae Velimirovici.
sursa foto 1 
sursa foto 2