miercuri, 16 decembrie 2009

Ia aminte şi vezi cum dintru început Părinţii,Patriarhii,Prorocii,Apostolii şi Mucenicii,trecând prin această cale a necazurilor şi a ispitelor au putut să placă lui Dumnezeu răbdând vitejeşte toată ispita şi necazurile;şi se bucurau în strâmtorări pentru aşteptata nădejde a răsplătirii,precum zice Scriptura: "Fiule,dacă te apropii a sluji Domnului,găteşte-ţi sufletul tău la ispită.Îndreptează-ţi inima ta şi rabdă"(Isus Sirah 2,1).Şi iarăşi,Apostolul zice:"Iar dacă fără de cercare sunteţi căreia s-au făcut părtaşi toţi,apoi fii din desfrânare sunteţi şi nu adevăraţi"(Evrei 12,8).Şi în alt loc:"Cele aduse asupra ta toate ca pe nişte bune primeşte-le,fiindcă fără Dumnezeu nimica nu se face".Şi Domnul zice:"Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni,şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră,minţind pentru Mine.Bucuraţi-vă şi vă veseliţi,că plata voastră multă este în ceruri."Şi aceasta:"Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate că a acelora este Împărăţia Cerurilor."Prigoniţi,adică ori la vedere, de oameni,ori pe ascuns,de duhuri viclene.Că împotriva sufletului care îl iubeşte pe Dumnezeu se nevoiesc şi îl aruncă în necazuri de multe feluri,ca să-l împiedice pe el să sporească în viaţa duhovnicească,ca să-l încerce dacă Îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu,când rabdă tot necazul şi se ţine de nădejde până la sfârşit,aşteptând izbăvirea.


Iară sufletul ce se trândăveşte sau se împuţinează şi de nădejde se micşorează se va arăta că nu iubeşte într-adevăr pe Dumnezeu.Iar necazurile cele de multe feluri şi ispitele arată pe sufletele care sunt vrednice şi nevrednice,care au credinţă,nădejde şi răbdare şi care nu au.Ca întru toate să se arate suflete iscusite, credincioase şi vrednice,răbdând până la sfârşit şi ţinând nădejdea credinţei şi primind izbăvirea,întru acest chip,făcându-se prin dar,după dreptate,moştenitori ai Împărăţiei.
Deci ţine vitejeşte răbdarea şi nădejdea cu care fiecare suflet voieşte să fie bineplăcut lui Dumnezeu,şi aşa vei putea scăpa de toată împotrivirea şi necazul vicleanului.Că nu slobozeşte Dumnezeu pe sufletul care nădăjduieşte spre El şi pe El îl aşteaptă să fie ispitit,încât să nu se dumirească şi să fie dat întru ispite şi necazuri pe care nu le poate suferi,după cum şi Apostolul zice:"Credincios este Dumnezeu,Care nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi,ci va aduce împreună cu ispita şi scăparea din ea,ca să puteţi răbda"(I Corinteni 10,13)
Că nu ispiteşte vicleanul cât voieşte,nici nu necăjeşte pe suflet,ci cât îi dă voie Dumnezeu.Numai sufletul să rabde cu vitejie şi să ţină nădejdea cea întru credinţă,aşteptând ajutorul şi sprijinul de la El,şi este cu neputinţă să fie părăsit.Ci pe cât se nevoieşte,şi prin credinţă şi nădejde aleargă către Dumnezeu,şi aşteaptă ajutorul şi   izbăvirea fără de îndoială de la El,pe atât mai degrabă îl izbăveşte pe el Domnul de tot necazul ce-l înconjoară.Că ştie El cât trebuie sufletul să intre în cercetare şi ispită şi tot atâta şi sloboade.Numai el să fie viteaz până la sfârşit şi nu se va ruşina,după cum s-a zis:"Necazul răbdare lucrează,iar răbdarea cercare,iar cercarea nădejde,iar nădejdea nu se ruşinează."(Romani,5,3-5)şi iarăşi:"Ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu întru răbdare multă,întru necazuri,întru nevoi,întru strâmtorări."(II Corinteni 6,4)şi celelalte.Şi Domnul zice:"Iar cel ce va răbda până în sfârşit acela se va mântui."(Matei,10,22).Şi iarăşi:"Întru răbdarea voastră,veţi câştiga sufletele voastre"şi apoi zice:"Cine a crezut şi s-a ruşinat,sau cine a răbdat întru cuvântul Lui şi a fost părăsit,şi cine L-a chemat pe El şi l-a trecut cu vederea?"
Dacă oamenii care s-au făcu părtaşi de bună pricepere şi înţelegere,ştiu să încerce şi să aleagă câtă povară şi greutate poate să poarte fiecare din animale,precum asinul sau cămila,şi după putere,pe atâta şi încarcă pe ele.Dacă olarul cel ce a făcut vasele,nu le va băga în cuptor,ca să se întărească,arzându-se,nu se vor face de folos pentru trebuinţa oamenilor,şi el ştie câtă vreme să le lase în foc până când să se facă de treabă;nici nu le lasă pe ele mai mult decât trebuie în cuptor,ca să nu se strice,arzându-se prea mult,dar nici prea puţin ca să nu rămână crude şi fără folos.


Dacă în cele stricăcioase şi văzute atâta socoteală şi cunoştinţă au oamenii,cu cât mai vârtos Dumnezeu,Care este necuprins cu cunoştinţa şi cu priceperea şi,fiind cu totul Înţelepciune,ştie de câte cercări şi ispite au trebuinţă sufletele care voiesc a-I bineplăcea Lui şi poftesc a dobândi veşnica viaţă şi aşa,răbdând cu vitejie şi cu osârdie întru nădejde tot necazul până la sfârşit,se fac iscusite şi vrednice de Împărăţia Cerurilor.
Precum cânepa nu este bună pentru a se face din ea torturi foarte subţiri dacă nu se va meliţa mult,şi pe cât se meliţă,pe atâta se face mai curată şi mai uşor de folosit,tot aşa şi sufletul cel iubitor de Dumnezeu,intrând întru multe lămuriri şi ispite şi răbdând vitejeşte necazuri,se face mai curat şi mai bun de treabă întru lucrarea cea duhovnicească a subţirimii,şi pe urmă se învredniceşte a moşteni latura cea cerească a Împărăţiei.
Precum vasul cel nou făcut,în foc fiind aruncat,este nefolositor spre trebuinţa oamenilor;sau precum pruncul este neîndemânatic la lucrul lumii,că nu poate zidi cetăţi,nici să sădească,nici să semene,nici să săvârşească altceva din ale lumii,tot aşa şi sufletele cele ce s-au făcut părtaşe Dumnezeiescului Dar se hrănesc din dulceaţa şi odihna Duhului,pentru pruncia lor,nefiind încă încercate în diferite ispite şi necazuri de la viclenele duhuri,prin care se arată răbdarea datorită bunătăţii Domnului.Ei sunt încă prunci şi,ca să zic aşa,încă nu sunt de trebuinţă Împărăţiei,precum s-a zis:"Iar dacă fără de cercare sunteţi căreia s-au făcut părtaşi toţi,apoi fii din desfrânare sunteţi şi nu adevăraţi"(Evrei 12,8).

Drept aceea,necazurile şi ispitele sunt de folos omului şi îl fac pe suflet iscusit şi tare dacă rabdă pe cele aduse asupra sa cu vitejie şi cu osârdie,bizuindu-se şi având nădejdea în Dumnezeu,aşteptând cu credinţă neîndoită mila şi izbăvirea cea de la Domnul.Şi cu neputinţă este este să nu dobândească făgăduinţa Duhului şi izbăvirea de patimile răutăţii şi să se învrednicească,ca un iscusit şi credincios,ţinând întru răbdare până la sfârşit nădejdea cea întru Domnul.




0 Comments:

Post a Comment



 

blogger templates | Make Money Online