duminică, 20 septembrie 2009

Iubiri Dificile

Evident,Italo Calvino.

Aventura tinerilor căsătoriţi
   Muncitorul Arturo Massolari era în schimbul de noapte,până la şase dimineaţa.Lungul drum spre casă îl făcea pe bicicletă,când era frumos afară,sau cu tramvaiul,în lunile de iarnă sau ploioase.Sosea acasă între şase şi patruzeci şi cinci şi şapte,adică puţin înainte sau puţin după ce suna ceasul deşteptător al soţiei sale,Elide.
Deseori cele două zgomote-sunetul ceasului şi cel al paşilor lui-se suprapuneau în mintea Elidei,persecutând-o în somn,somnul adânc din zori pe care încerca să-l stoarcă,câteva secunde în plus,cu faţa îngropată în pernă.Apoi se dădea jos din pat,îşi trăgea pe ea capotul cu ochii închişi,cu cortina părului pe ochi.Aşa apărea în bucătărie,în timp ce Arturo scotea din geantă recipientele goale cu care mergea la lucru-sufertaşul,termosul-şi le punea în chiuvetă.
   Aprinsese deja aragazul şi pusese de cafea.Când Arturo se uita la ea,Elide simţea nevoia să-şi treacă o mână prin păr,să deschidă bine ochii,ca şi cum de fiecare dată s-ar fi ruşinat puţin de această primă înfăţişare oferită soţului întors de la muncă,întotdeauna răvăşită şi somnoroasă.Sigur,altfel se pune problema când soţii au dormit împreună şi se scoală tot împreună din acelaşi somn.
   Uneori însă el intra în cameră s-o trezească,ţinând ceşcuţa de cafea în mână,cu un minut înainte de zbârnâitul ceasului;atunci totul era mai natural,strâmbătura cu care se smulgea din somn devenea un soi de tandreţe lenevoasă,braţele care se ridicau să se întindă,goale,sfârşeau prin a se încolăci în jurul gâtului lui.Se îmbrăţişau.Arturo avea pe el scurta impermeabilă;simţind-o de aproape,ea îşi dădea seama cum era afară:dacă ploua sau dacă era ceaţă sau ningea,după cât de rece sau umedă era.Însă tot îl întreba:"Cum e vremea",şi atunci el îşi deşerta obişnuita cicăleală pe jumătate ironică,trecând în revistă neplăcerile de care avusese parte,începând cu sfârşitul:traseul pe biciletă,vremea se schimbase de pe-o zi pe alta,şicanele de la serviciu,zvonurile din secţie etc.
   La ora aceea,deşi în casă era cam răcoare,Elide se dezbrăcase complet şi,tremurând puţin,se spăla în odăiţa cu duş.Intra şi el,mai destins,se dezbrăca şi se spăla domol,îşi dădea jos praful şi unsoarea din atelier.Stând amândoi în jurul aceleiaşi chiuvete,aproape goi,cam rebegiţi,ciocnindu-se când şi când,pasându-şi săpunul,pasta de dinţi şi continuând să-şi spună ce aveau de spus,sosea şi momentul apropierii,şi uneori,în timp ce-şi frecau spinarea unul altuia,se strecura o mângâiere,şi se trezeau îmbrăţişaţi.
Brusc însă Elide exclama:"Dumnezeule!Cât e ceasul!",şi alerga să-şi pună portjartierul,fusta,totul în grabă,în picioare,pieptănându-se totodată în oglinda comodei,cu agrafele de păr între buze.Arturo venea după ea,îşi aprinsese o ţigară,şi o privea,fumând,părând câteodată jenat că stă degeaba,fără să poată face ceva.Elide era gata,îşi punea paltonul pe coridor,se sărutau,deschidea uşa şi imediat i se auzeau paşii gonind pe scări.
   Arturo rămânea singur.Urmărea zgomotul tocurilor Elidei pe trepte şi,când n-o mai auzea,o urmărea cu gândul:paşii mici şi iuţi prin curte,poarta,trotuarul,până-n staţia de tramvai.Tramvaiul îl auzea însă destul de bine:scrâşninfâd,oprindu-se,urcatul zgomotos al călătorilor."Gata,l-a prins",îşi zicea văzându-şi nevasta în mijlocul mulţimii de muncitori şi muncitoare din tramvaiul 11,care o ducea zi de zi la fabrică.Stingea mucul de ţigară,închidea ochiurile de geam,trăgea perdelele şi se trântea în pat.
   Patul era aşa cum îl lăsase Elide la sculare,dar pe partea lui,era aproape neatins,ca şi cum atunci ar fi fost făcut.Se culca pe locul lui,dar după aceea îşi întindea un picior mai încolo,unde încă simţea căldura neveste-sii,apoi celălalt picior,şi tot aşa,puţin câte puţin,se muta cu totul unde dormise Elide,în acea nişă călduţă ce păstra încă forma trupului ei,şi,cufundându-şi faţa în perna ei,în parfumul ei,adormea.

   Când Elide se întorcea seara,Arturo era deja în picioare:aprinsese focul în sobă,pusese ceva la fiert.Unele treburi le făcea el în orele de dinainte de cină,cum ar fi făcutul patului,măturatul,înmuierea rufelor la baie.Elide trebuia să facă totul după el,şi adevărul e că Arturo nu prea avea tragere de inimă:ceea ce făcea era mai mult un soi de ritual în aşteptarea ei,ca şi cum i-ar fi venit în întâmpinare fără să iasă din casă,în timp ce afară se aprindeau luminile şi ea făcea turul prăvăliilor în toiul acelei nesfârşite agitaţii din cartierele cu nenumărate femei ce fac piaţa pe seară.
   În cele din urmă auzea paşii pe scări,cu totul alţii decât dimineaţa,acum îngreunaţi,căci Elide urca,ostenită după o zi de muncă şi cărând plase şi pachete.Arturo ieşea pe palier,o despovăra de greutăţi şi intrau amândoi în casă.Ea se trântea pe un scaun în bucătărie,fără să-şi scoată paltonul,în timp ce golea plasele.Apoi spunea:"Hai,gata cu lenea",se ridica,îşi scotea paltonul,îşi punea o rochie de casă.Începeau pregătirile de masă:cina pentru amândoi,gustarea pe care o lua el pentru pauza de la ora unu noaptea,dejunul pe care îl lua ea a doua zi la fabrică,dar şi micul dejun deja pregătit pentru a doua zi pentru el.
   Ea când îşi făcea de lucru,când stătea  pe scaunul de paie spunându-i lui ce trebuie să facă.La acea oră,sigur că da,el era odihnit şi se străduia să facă toate cele,deşi cam distrat,cu gândul în altă parte.În acele momente ajungeau uneori în pragul certei,gata să-şi spună cuvinte urâte,fiindcă ea voia ca el să fie mai atent la ce făcea,să pună mai multă inimă,sau să fie mai ataşat de ea,să-i fie mai aproape,să-i aducă mai multă mulţumire.În schimb,el,după bucuria întâmpinării ei,era deja cu mintea-n altă parte,fugărit de gândul că trebuia să plece.
   De îndată ce masa era pusă,cu toate cele necesare la îndemână,ca să nu mai fie nevoie să se ridice nici el şi nici ea,urma momentul de chin ce-i cuprindea pe amândoi din pricina prea puţinului timp petrecut împreună,şi aproape că nu izbuteau să ducă lingura la gură de dorinţa pe care o aveau să stea locului şi să se ţină de mână.
Dar nici nu apucase să-şi termine cafeaua,şi iată-l controlându-şi bicicleta amănunţit.Se îmbrăţişau.Arturo părea să fi înţeles abia atunci cât de moale şi caldă îi e nevasta,iată-l însă luând bicicleta pe umăr şi coborând atent scările.
   Elide spăla vasele,inspecta casa prin toate unghrele,lucrurile pe care le făcuse soţul,clătinând din cap.Acum el alerga printre felinarele rare,trecuse poate chiar de gazometru.Elide mergea la culcare,stingea lumina.Culcată în partea sa de pat,întindea un picior spre locul soţului,în căutarea căldurii lui,dar de fiecare dată băga de seamă că unde dormea ea era mai cald,semn că şi Arturo dormise tot acolo,şi o cuprinse o intensă tandreţe.

0 Comments:

Post a Comment



 

blogger templates | Make Money Online